Polițiștii au descoperit plusuri în gestiune, activități comerciale ilicite și fapte de evaziune fiscală în urma controalelor care au avut loc în ultima săptămână, în vagoanele restaurant ale trenurilor de călători, pentru care au deschis dosare de cercetare și au dat amenzi de peste 35.000 de lei.
Polițiștii de la transporturi au făcut controale, în perioada 27 iulie – 2 august, pe toate magistralele de cale ferată, în vagoanele tip bord restaurant, bistro și express aflate în compunerea trenurilor de călători, se arată într-un comunicat de presă de duminică al Poliției Române.
Echipele de control au depistat șase infracțiuni și au dat 174 de amenzi, dintre care 40 pentru activități comerciale ilicite, în valoare totală de 35.390 de lei.
De asemenea, au fost confiscate 3.060 de țigarete, produse alimentare, băuturi răcoritoare și telefoane mobile, în valoare totală de 2.790 de lei.
În 29 iulie, între stațiile Brașov și Sighișoara, polițiștii Secției Regionale de Poliție Transporturi Brașov – Biroul Investigarea Fraudelor au făcut un control la vagonul restaurant aflat în compunerea unui tren de persoane. În urma verificărilor încrucișate privind marfa deținută în gestiune, banii rezultați din vânzări și banii înscriși pe nota de plată ospătar, asupra gestionarului au fost găsiți 679,53 de lei, suma fiind plus în gestiune.
Cercetările în acest caz sunt continuate de polițiști de la Biroul de Investigare a Fraudelor – SRPT Brașov, pentru evaziune fiscală și creare de plusuri în gestiune prin mijloace frauduloase, a precizat sursa citată.
Tot în 29 iulie, pe peronul stației CF Vaslui a fost depistat un bărbat din Adjud, județul Vrancea, care avea în bagaj 2.600 de țigări din Bulgaria, pentru care nu avea acte de proveniență. Bărbatul a fost amendat, iar țigările au fost confiscate.
Poliția Română a precizat că acțiunea va continua și în perioada următoare.